BNR: Alimentele se vor scumpi în continuare, va crește inflația
Prognoza curentă indică majorări mai ample ale prețurilor energiei electrice și ale gazelor naturale după expirarea schemei de compensare. (…)
O contribuție inflaționistă mai ridicată în acest an provine și din partea prețurilor combustibililor, pe fondul evoluțiilor recente ale cotațiilor țițeiului. În aceste condiții, rata anuală a inflației IPC a suferit revizuiri ascendente substanțiale pentru finele anului curent (+3,7 puncte procentuale). (…)
După o relativă temperare în luna februarie, pe fondul măsurilor de compensare adoptate de autorități, ritmul anual de creștere a prețurilor bunurilor energetice este anticipat a înregistra o accelerare semnificativă în luna aprilie 2022, odată cu expirarea acestor măsuri. Valorile prognozate sunt de 36,5% pentru finele anului curent. Nivelul prognozat pentru decembrie 2022 a fost revizuit ascendent cu 20,5 puncte procentuale, în condițiile celor mai recente informații privind ofertele furnizorilor adresate consumatorilor casnici. (…)
Dinamica anuală a prețurilor alimentelor este prevăzută a se poziționa la niveluri relativ apropiate de cele prognozate în runda precedentă. La finele celor doi ani de prognoză, valorile proiectate sunt de 4,7% și, respectiv, 3,3%. Traiectoria a fost fundamentată în ipoteza înregistrării unor producții agricole normale”, scrie, printre altele, în Raportul privind inflația, publicat de BNR.