CUPA MONDIALĂ LA PANIFICAŢIE “LouisLesaffre“
Reprezintă cea mai amplă competiţie internaţionalăîn care se întrec brutari de pe toate continentele.
Concursul cuprinde desfăşurarea unor preselecţii pezone geografice, la sfârşitul cărora se aleg finaliştii.
Finala concursului în care se întrec 12 echipe din tot atâtea ţări se desfăşoarăîn cadrul Salonului Mondial de Panificaţie şi Patiserie EUROPAIN – Paris carese organizează o dată la 3 ani.
Preselecţiile au loc în anul anterior desfăşurăriifinalei concursului. Astfel pentru Cupa Mondială 2008, concursurile depreselecţie se vor desfăşura pe întreg parcursul anului 2007. Echipeleconcurente, alcătuie din 3 brutari şi un membru în juriu, se întrec pe parcursula 3 probe: pâini speciale, patiserie şi lucrare artistică, fiecare fiindapreciate cu un anumit număr de puncte stabilit prin regulament.
Iniţiatorul şi directorul Cupei Mondiale este Christian Vabret.
CUPA EUROPEI la PANIFICAŢIE “Les pellons d’or“
Se desfăşoară anual, sub coordonarea UniuniiInternaţionale a Brutarilor – UIB, fiind organizată voluntar de una dintreasociaţiile de profil membre ale Uniunii.
Competiţia este deschisăpentru echipe selecţionate din 10 ţări europene, membre ale UIB.
Fiecare echipă este formatădin 3 brutari şi un membru în juriu. Concursul cuprinde 3 probe: brutărie, patiserie şiefectuarea unei lucrări artistice, apreciate printr-un punctaj conformregulamentului.
Iniţiatorul concursului este dl. Jean-ClaudeChoquet preşedintele Federaţiei brutarilor şi brutarilor patiseri din regiuneaLoire – Atlantique, Franţa.
CONCURSUL MONDIAL PE MESERII – WorldSkills
Se desfăşoară sub patronajul Uniunii Internaţionalea Brutarilor. WorldSkills este o organizaţie internaţională care se ocupă deorganizarea concursului pe diferite meserii.
Pentru a putea participa la acest concurs, ţărileinteresate trebuie să dispună de organizaţii naţionale WorldSkills care să-şiasume responsabilitatea formării unei viitoare echipe a ţării respective.
Concursul se desfăşoară pe diverse meserii,participarea fiind individuală.
Pentru brutari competiţia se derulează pe parcursula 3 zile, în fiecare zi având loc câte o probă din cele 3 ale concursului: realizareaunei piese artistice; patiserie; brutărie.
Participanţii trebuie să aibă şi cunoştinţeteoretice referitoare la materii prime, auxiliare, utilaje şi echipamentetehnologice.
CONCURSUL PROFESIONAL INTERNAŢIONAL AL TINERILOR BRUTARI
Se desfăşoară anual sub patronajul UniuniiInternaţionale a Brutarilor. Pot participa tineri brutari din ţările europeneavând vârsta de până la 23 ani.
Fiecare ţară este reprezentată de 2 brutari, iarprobele de concurs sunt următoarele:
- pâine
- specialităţi de panificaţie
- patiserie dospită dulce
- patiserie dospită foitată
- lucrare artistică
Juriul concursului este compus din reprezentanţi aituturor ţărilor participante, specialişti în domeniu.
Se acordă premii astfel: pe echipe,pentru creativitate, evaluare individuală.
CAMPIONATUL EUROPEAN AL PANIFICAŢIEI – „Sigep BREADCup”
Se organizează pentru prima oară la Rimini, Italiaîn cadrul Salonului Internaţional al Cofetăriei şi Panificaţiei Artizanale “Sigep”ce va avea loc înluna ianuarie 2007.
Concursul se va desfăşura sub patronajul Asociaţiei“Arti & Mestieri“ care are ca obiectiv promovarea culturii şi măiestrieimeseriilor de brutar, patiser şi cofetar.
Probele deconcurs sunt următoarele:
- pâine tradiţională
- pâine specială
- produs de cofetărie
- lucrare artistică
Fiecare echipă este alcătuită din 3 brutari şiun şef de echipă care va face parte dinjuriul profesional.
Concurenţii vor mai fi evaluaţi şi de un juriupopular, alcătuit din vizitatori ai târgului.
Ocupantele primelor locuri vor primi premii înbani, astfel:
- locul I 6000 €
- locul II 4000 €
- locul III 2000 €
Concursul va avea loc odată la doi ani, întrecerea fiind deschisă primelor 10 echipe înscrise în competiţie.