Scumpire generalizată a benzinei și motorinei în România, toate benzinăriile au crescut prețurile azi. Cât costă acum carburanții
Toate celelalte lanțuri mari de distribuție a carburanților au crescut prețurile azi dimineață și la benzină și la motorină după ce OMV Petrom, liderul pieței, a scumpit carburanții ieri la miezul zilei.
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a crescut prețurile ieri la miezul zilei, pentru prima dată după un șitr de ieftiniri. Astfel, în stațiile operate de companie, Petrom și OMV benzina s-a scumpit cu 15 bani pe litru, iar motorina cu 20 de bani pe litru, după cum scriam ieri.
Azi dimineață, așa cum era previzibil de fapt, și celelalte mari lanțuri au crescut prețurile la ambii carburanți.
Astfel, la benzină, Rompetrol a adăugat 10 bani pe litru, deci mai puțin decât Petrom, ceea ce face ca în stațiile Rompetrol să fie în continuare cea mai ieftină benzină din România. MOL a pus și ea 15 bani pe litru în plus la benzină, la fel ca Petrom, iar Lukoil a crescut prețul tot cu 15 bani pe litru. Azerii de la SOCAR, la fel: 15 bani în plus la litrul de benzină.
La motorină, prețul a crescut în rețeaua Rompetrol cu 20 de bani pe litru, majorare identică cu cea operată de OMV Petrom ieri. La fel a scumpit și MOL – tot 20 de bani pe litru în plus la motorină. Lukoil a adăugat la preț 15 bani pe litru, iar SOCAR a scumpit motorina tot cu 20 de bani pe litru.
Care sunt prețurile la motorină în dimineața zilei de 12 august în vestul Bucureștiului
OMV: 10,73 lei
Lukoil: 10,78 lei
Petrom: 10,67 lei
Rompetrol: 10,73 lei
MOL: 10,73 lei
SOCAR: 10,69 lei
Care sunt prețurile la benzină în dimineața zilei de 12 august în vestul Bucureștiului
OMV: 9,57 lei
Lukoil: 9,57 lei
Petrom: 9,51 lei
Rompetrol: 9,42 lei
MOL: 9,57 lei
SOCAR: 9,54 lei
Președintele Nicușor Dan a promulgat săptămâba trecută legea prin care este re-declarată situația de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere până la 31 octombrie 2026. Actul normativ impune limitarea adaosului comercial la nivelul de anul trecut pentru comercianții de carburanți, restricționarea exporturilor, permite cel mult o singură creștere de preț pe zi, impune o taxă de solidaritate pentru Petrom și introduce un mecanism de acciză mobilă la motorină, care poate fi redusă în funcție de evoluția cotațiilor internaționale și a prețului mediu de la pompă.
Cel mai probabil la finalul acestei săptămâni ar trebui să vedem care va fi noua acciza la motorină, care ar trebui să scadă pe formula prevăzută în lege.

