Eurostat: Preţurile produselor agricole în UE au continuat să scadă în trimestrul doi din 2024

Eurostat: Preţurile produselor agricole în UE au continuat să scadă în trimestrul doi din 2024

Preţurile produselor agricole în Uniunea Europeană (UE) au scăzut în trimestrul doi din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În trimestrul doi din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, preţul mediu al produselor agricole, în ansamblu, s-a diminuat cu 3%, în timp ce preţul mediu al bunurilor şi serviciilor consumate în prezent în agricultură (mijloacele de producţie care nu au legătură cu investiţiile) a scăzut cu 7%.

După o perioadă de perturbări, când s-a înregistrat un avans semnificativ al preţurilor produselor agricole în UE, în 2021 şi în primele trei trimestre din 2022, ritmul creşterii a încetinit, iar apoi preţurile au început să scadă. Recenta scădere a preţurilor produselor agricole se îndreaptă spre nivelul de dinainte de 2021.

n trimestrul doi din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, s-au înregistrat scăderi semnificative la preţurile la ouă (minus 15%), cereale (minus 14%) şi plante furajere (minus 13%). În contrast, a continuat să crească preţul uleiului de măsline (41%) şi al cartofilor (10%).

În general, preţurile fructelor şi legumele s-au modificat puţin (3% la fructe şi minus 1% legumele), deşi se înregistrează contraste semnificative la anumite produse.

În categoria fructelor, în trimestrul doi din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023, cel mai sever declin s-a înregistrat la lămâi şi lime (minus 48%), cel mai semnificativ avans fiind la fructele din ţări cu climă subtropicală şi tropicală (51%).

La legume, cel mai sever declin s-a înregistrat la ceapă (minus 46%) şi tomate (minus 27%), cel mai semnificativ avans fiind la leguminoase proaspete (39%) şi conopidă (35%).

În rândul mijloacelor de producţie care nu au legătură cu investiţiile, cele mai mari scăderi de preţuri au fost la îngrăşăminte şi amelioratori de sol (-19%) şi furaje (-13%).

La nivel naţional, majoritatea statelor membre UE (17 dintre cele 25 pentru care sunt disponibile datele) au înregistrat scăderi de preţuri ale produselor agricole, în trimestrul doi din 2024, comparativ cu perioada similară din 2023.

Cel mai semnificativ declin al preţurilor a fost în Ungaria (minus 13%), Polonia (minus 12%) şi Cehia (minus 10%). Urmează statele cu un declin între 5% şi 10%: România, Slovacia, Finlanda, Bulgaria şi Danemarca.

În contrast, cea mai mare creştere a fost în Grecia (8%), Letonia (4%), Cipru şi Irlanda (ambele cu 3%).

La mijloacele de producţie care nu au legătură cu investiţiile preţurile au scăzut în toate statele pentru care sunt disponibile datele, cel mai sever declin fiind în: Croaţia (minus 14%), Ungaria, Spania şi Slovacia (fiecare cu minus 11%).

https://agrobiznes.ro/46991-eurostat-preturile-produselor-agricole-in-ue-au-continuat-sa-scada-in-trimestrul-doi-din-2024/

Share this post