FAO: Preţurile mondiale la alimente au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni

FAO: Preţurile mondiale la alimente au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut luna trecută, ajungând la cel mai ridicat nivel din iulie 2023 până în prezent, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), pe fondul majorării cotaţiilor la zahăr, transmite Reuters.

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

În septembrie, acest indice s-a situat la o medie de 124,4 puncte, în creştere de la nivelul de 120,7 puncte înregistrat luna precedentă şi cu 2,1% mai mult decât valoarea înregistrată în perioada similară a anului trecut.

Luna trecută, cotaţiile la zahăr au urcat cu 10,4%, comparativ cu august, pe fondul înrăutăţirii perspectivelor privind recolta din Brazilia şi al temerilor că decizia Indiei de a ridica restricţiile privind folosirea trestiei de zahăr la producerea etanolului ar putea afecta exporturile ţării, a informat FAO.

Preţurile la cereale au urcat cu 3%, influenţate de preţurile mai ridicate de export la grâu şi porumb, în timp ce preţul orezului a scăzut cu 0,7%. În plus, preţurile mondiale ale uleiurilor vegetale au crescut cu 4,6%, pe fondul cotaţiilor ridicate la uleiul de palmier, de soia, de floarea soarelui şi rapiţă.

La produsele lactate s-a înregistrat o creştere a preţurilor de 3,8%, iar la carne de 0,4%.

Într-un raport separat, FAO a majorat uşor estimările privind producţia mondială de cereale în 2024 la 2,853 miliarde de tone, după ce anterior previziona un nivel de 2,851 miliarde de tone.

Creşterea vine pe fondul revizuirii în sus a producţiei de orez şi grâu, care compensează uşorul declin pe plan global al producţiei de cereale grosiere, se arată în raportul FAO.

https://agrobiznes.ro/47290-fao-preturile-mondiale-la-alimente-au-ajuns-la-cel-mai-ridicat-nivel-din-ultimele-14-luni/

Share this post