Rusia și Ucraina își extind cotele pe piețele de grâu, România devine lider european în exporturi

Rusia și Ucraina își extind cotele pe piețele de grâu, România devine lider european în exporturi

În primul trimestrul al anului comercial 2024/2025, Rusia și Ucraina și-au extins cotele pe piețele de grâu cheie ale UE din Asia, Orientul Mijlociu și Africa, în pofida unor disponibilități de export mai mici, notează economica.net.

Cele două țări au prețuri mai bune față de ce poate oferi Europa care, în plus, ar putea avea producții cu 9% mai mici față de anul trecut. Până acum, România conduce detașat în rândul exportatorilor europeni de grâu, profitând de oferta foarte redusă a Franței, liderul incontestabil de până acum.

România s-a impus în primele trei luni și jumătate (14 săptămâni) ca lider pe piața exportatorilor europeni de grâu, într-un context în care Franța, principalul producător din UE, a obținut mai puțină marfă, iar Ucraina și Rusia au „mușcat” grav din cote în Asia, Orientul Mijlociu și Africa, cele mai importante piețe de desfacere pentru grâul autohton.

Astfel, comparativ cu performanța din anul trecut, România a livrat cu peste 320.000 de tone mai puțin (minus 9,9%), ajungând la exporturi de aproximativ 2 milioane de tone.

Urmează Lituania, cu livrări de aproximativ 917.000 de tone,Letonia cu aproximativ 700.000 și Germania cu peste 624.000 de tone.

Franța a exportat în perioada analizată doar 590.300 de tone, față de 1,7 milioane de tone în prmele trei luni ale anului comercial 2023/2024.

Per total, statele membre au înregistrat exporturi de peste 6,3 milioane de tone, față de 8,9 milioane de tone în perioada similară a anului trecut, mai ales către Nigeria (14,7% din total export UE), Egipt (10,9%) și Maroc (7,7%).

De menționat că Nigeria nu este în general o piață pentru România, exporturile din acest an comercial fiind zero, în timp ce anul trecut livrările au însumat doar 14.200 de tone, potrivit datelor Comisiei Europene.

În schimb, cele mai mari cantități (198.500 de tone) au mers către Egipt care a cumpărat și anul trecut din România 1,1 milioane de tone, din cele peste 10,9 milioane de tone exportate către toate destinațiile non-UE.

De asemenea, România a exportat peste 170.800 de tone către Arabia Saudită și 98.000 de tone către Bangladesh.

Traderii au vândut în perioada analizată aproximativ 85.400 de tone de grâu comun către Maroc, față de 345.400 anul trecut.

De altfel, anul trecut cel mai important cumpărător de grâu comun românesc a fost Arabia Saudită (peste 1,3 milioane de tone), urmat de Egipt (1 milion de tine) și Algeria (945.000 de tone).

„Producția de grâu a UE este estimată în scădere cu 9 % față de anul trecut, cu reduceri importante de volum și calitate în Franței, principalul exportator. Acest lucru a permis Rusiei și Ucrainei să își extindă cota de piață pe piețele-cheie ale UE, în pofida unor disponibilități mai reduse”, potrivit unui document al Departamentului pentru Agricultură al SUA.

Prețuri mici pentru fermieri, mari pentru cumpărători – situația din Ucraina

Din datele Ministerului Politicii Agrare din Ucraina citate în analiza USDA, statul vecin a exportat în primul trimestru al anului 2024/25  în jur de 6,2 milioane de tone de grâu, aproape dublu față de aceeași perioadă a anului trecut.

Producția de grâu a Ucrainei a fost și ea ajustată luna aceasta cu 600.000 de tone în creștere, fiind aceeași de anul trecut, însă stocurile exportabile au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani.

Cât despre Rusia, cel mai mare producător de grâu al lumii a trimis peste granițe 14,7 milioane de tone de grâu boabe, potrivit Rusagrotrans.

Cantitatea este în ușoară scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, în ciuda exporturilor de 5,6 milioane de tone în august – un record pentru luna respectivă.

Astfel, chiar și în condițiile restricțiilor la import impuse de principalii parteneri comerciali Turcia și Kazahstan, Rusia a extins exporturile către Egipt (a doua piață de desfacere pentru grâul românesc, cu 16% din total exporturi în 2023/2024), Kenya, Maroc (5,3% din total export grâu în 2023/2024), Nigeria, Vietnam (2% din exporturile de grâu din 2023/2024) și alte piețe unde oferta limitată din Franța a redus concurența.

Atât Rusia cât și Egipt au prețuri mai mici decât oferta României și a Franței.

Potrivit datelor Bursei de Mărfuri, în săptămâna ce s-a terminat pe 9 octombrie, cotația grâului a fost între 874 de lei (vest) și 977 de lei (est) tona adică în jur de 175 de euro.

Producția de cereale a UE pentru 2024/25 este estimată la 260,9 milioane de tone, cu aproximativ 7% sub media ultimilor cinci ani, ceea ce reprezintă cea mai scăzută producție din ultimul deceniu.

Declinul este cauzat de condițiile meteorologice nefavorabile care afectează randamentele și, parțial, de o reducere a suprafețelor cultivate din cauza, printre altele, a ploilor excesive care au perturbat semănatul. Cele mai afectate culturi sunt grâul moale și porumbul, în timp ce producția de ovăz, orz și grâu dur crește.

Ce se va întâmpla

După un prim trimestru puternic, ritmul de export al Rusiei ar trebui să încetinească, spun analiștii USDA, urmare a reducerii cu 11% a ofertelor în comparație cu anul trecut.

SovEcon raportează că stocurile de grâu ale Rusiei eraua la 1 septembrie cu 14 % mai mici față de anul precedent.

Exporturile de grâu ale Rusiei sunt prognozate la 48,0 milioane de tone în 2024/25, în scădere cu 7,5 milioane de tone față de anul precedent.

https://agrobiznes.ro/47556-rusia-si-ucraina-isi-extind-cotele-pe-pietele-de-grau-romania-devine-lider-european-in-exporturi/

Share this post