AFIR a plătit 400 de mil. euro fermierilor care beneficiază de intervenţiile de mediu şi climă
Fermierii cu exploataţii în zone cu constrângeri naturale sau cei care aplică pentru intervenţii de mediu şi climă au primit, până în prezent, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), plăţi pentru compensarea pierderilor de venit în valoare totală de 393,1 milioane de euro. Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, fondurile au fost plătite de AFIR fermierilor care sunt beneficiari ai intervenţiilor de bunăstarea animalelor, de mediu şi climă din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027, de la demararea...

